luni, 16 martie 2015

baloane pentru copii de gumă

ne întâlnim la cinci în parc să mâncăm o pară de lemn
nu veni dacă nu vrei
am rămas blocată între uși
nu mai vedeam nimic era așa liniște,
îmi venea să râd
aș fi rămas acolo dar cineva mi-a deschis
mă așteptau toți în sufragerie lângă sobă
se terminaseră reclamele
am pășit pe iarba tunsă scurt
în parcul ăsta am început să scriu
nu sunt aici
treceau tramvaie pe care nu le luam
un 7
încă un 7
eu nu le luam
era luni, tot timpul era luni
o lună întreagă de luni
scriam despre corali pe bancă
stai puțin
unde-ai dispărut?
de două ori a plouat în 4 aprilie
o zi insulară, ploua în jurul ei, înconjurată de bălți
și de bărci
dacă într-o noapte de iarnă un călător
inversul florii e stația de tramvai
și școala cu geamurile, cu toți oamenii din ea, clădirea în sine
cu terenul de sport
respirația colegilor
îți venea să fugi oriunde
na hai, o luăm pe la cs fumăm o țigară când ieșim
nu mă mai întorc niciodată aici
o să mă mut la cp solventul
în delta begăi și o să mă dau pe sfoară cu țiganii toată ziua
o să-mi scriu autobiografia acolo
și o dau la țigani s-o citească
gata, închide-l
hai să mergem undeva
să nu-ți uiți cheile și lanțul
am descoperit o clădire nouă, pot să ți-o arăt dacă vrei
hei ține-mă, alunec de pe bara asta
ne culcăm aici până vine autobuzul?
14 iunie
am adormit în trandafiri
mi-am agățat cheile în cui și m-am descălțat
am închis obloanele de la balcon și am aprins veioza
încălzesc ceva de mâncare, aștept 30 de minute, plita electrică pornește încet
aștept, îmi fac patul
mai am o pară de lemn pe care o mănânc mâine înainte de curs
deschid obloanele și mă uit la dulap


sâmbătă, 14 martie 2015

când cunoști un om îl vezi ca pe o ceapă tăiată

un om e o ceapă cu multe foițe subțiri suprapuse
iar de la unele, nu știi exact care, îți vine să plângi

decât vara

închide robinetul când te speli pe dinți
întorci prosopul cu partea curată
îți ștergi fiecare dinte în parte
îți ștergi fiecare ochi
apoi te duci și te culci în iarbă unde nu se mai aude decât vara

caietul de acasă

personajele din tramvai:
un boschetar care mușcă dintr-un cârnat și cască zgomotos
o familie de țîgani care urlă și râd
două tanti: una creață și sprintenă, cealaltă lungană și sobră
doi băieți obosiți
doi neni, muncitori industriali
un adolescent rock cu căști marshall, plictisit și reticent
o tanti căruntă cu geacă roz-sidefiu
eu, o fată de vreo 15 ani cu glugă, scriind repede și atent într-un caiet
Luna: mare și galbenă alterată de niște dâre de nori

Tramvaiul se mișcă și am uitat să număr stațiile. În tramvai, becurile de neon se sting și aprind. E seară. Când se sting apare o lumină roșiatică de la felinare care face umbre de țevi pe caietul meu șifonat. Lumea coboară și nimeni nu mai urcă. Tanti în roz s-a mutat pe alt scaun. Probabil acolo se simte mai puțin mirosul insuportabil de cârnat prăjit.

joi, 12 martie 2015

romanță

fractură de frunze
apă
pe o placă verde se ițesc doi
ochi de sare
pe vremuri, ochii se spălau în apă și apa prindea nuanță
se construiesc sculpturi fluide din fete insipide
mușchi crud crește sub păr
și lebedele îl mănâncă pe ascuns

necunoscuții s-au culcat
ce cântece se aud acolo seara?
venite din rochii mute înghețate lângă mal


primăvara continuă în spațiul dintre petale

temă

o grădină, multe scaune, iarbă după ploaie, o față udă, luna roșie;
scaunele, aerul circulă printre, pe sub ele, o mână grea le așează
au prins rădăcini, s-au fixat în pământ

primăvara începe sub pământ