grădinile s-au culcat
am mers până aproape de capăt și m-am uitat înapoi un minut,
apoi cu pași mărunți m-am întors ca să deschid poarta din gardul de frunze care se camufla în foliajul delicat al unei tufe. legate cu ațe de coajă de banană, de frunze atârnau cuvințele, cele mai multe de specialitate: părți ale corpului, tipuri de șuruburi și specii de urși. ca să nu-și piardă cursivitatea în bătaia vântului, erau prinse în cârlige de bambus lejere și lăsate să fluture.
în timp ce mă plimbam prin grădina descriptivă, am călcat din greșeală pe două pene albastre și acestea au scos un sunet ca de trotuar umed sub mișcarea mecanică a două roți de bicicletă. în același timp, am strănutat.
unele frunze sunau a pătură scuturată pe geam, altele ca un arc de pix, dar toate împreună arătau ca un plovăr tricotat din ață groasă asortată cu ochii.
am deschis poarta și am observat că pe partea cealaltă nu vedeam nimic din toate astea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu