marți, 24 februarie 2015

spațiul dintre

coasta mării nordice, norvegia, pe un mal înghețat. 
două bărci cu scorojeală albastră se ițeau de după munte, în spatele lor valuri de păduri înconjurau plaja. cele două bărci se răsuceau în vânt ca niște scoici, niște epave lichefiate în care se depusese mâl. 
Ea stătea cu picioarele goale în apa vâscoasă de pe fundul bărcii. gleznele ei erau albe și subțiri, dar ațoase, cu constituție solidă. finețea gleznei era contrastată de o talpă masivă cu degete mari și unghii groase, iar scobitura tălpii dădea o sculpturalitate exagerată întregului său picior. pășea adesea pe călcâie și nu era niciodată atentă pe unde calcă. 
Stând în barcă, s-a întors brusc aruncându-și privirea peste dealul tocit și a zărit un cap rotindu-se buimac împrejur. Fiind o fată cu observație fină, și-a subțiat ochii ca să vadă mai bine cine sau al cui era acel cap. Uitându-se ca prin binoclu, a observat o structură a feței deosebită de cea a oamenilor zonei. Oamenii locului aveau trăsături spălăcite, fețe blonde și aspre și toți se confundau între ei, femei sau bărbați. Această față, însă, purta ceva distins, ceva ce o făcea imposibil de plasat într-un loc sau spațiu anume. 
După îndelungi minute de supraveghere, a devenit realmente curioasă de această prezență dezordonată, dar nu era sigură dacă să urce sau nu. Era o chestiune de proximitate în final.
S-a ridicat în picioare și părul i s-a desfăcut, înconjurându-i fața. A sărit din barcă și a pornit prin nisip, apăsând adânc pe pași, lăsând urme verzi în spatele ei.
Suprafața de nisip era mare și cu cât se apropia mai mult de stâncă, o umbră amplă se lăsa peste ea. Porțiunile de piatră erau întinse ca o cuvertură. S-a oprit și s-a uitat la creasta dealului cu care trebuia să se confrunte pentru a ajunge sus. Și-a adus aminte că avea de transportat o cutie cu pantofi în partea cealaltă a orașului, dincolo de cartierul de garduri vii. 
[...]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu