Era
o seară întunecoasă de ieri. Înăuntru, la lumina slabă a unei veioze, dincolo
de o cortină vișinie de praf era masa de lemn la care el scria. Își ascuțea
creionul și așeza obiectele într-o anumită ordine, niciodată cu regularitate
anume, mai mult ca gest. Pornea reportofonul și se înregistra. În spatele
mesei, lângă geamul mare dreptunghiular avea o bibliotecă plină de casete cu
Messiaen în care își înmuia penița înainte să scrie. Îi plăcea muzica de când
era mic. Nu avusese ocazia să o studieze. S-a resemnat cu scrisul în care căuta
mereu sunete. Creșteau în el, se simțea ca un râu după inundații, ca o cadă
sub un robinet deschis în care se adună apă dar nu are pe unde să se scurgă. Adesea
își dădea șosetele jos și stătea cu picioarele în apa care pica în fire subțiri și umezea parchetul.
Se
arunca în fotoliu și strângea ochii în cute.
Era
o seară întunecoasă de idei. Înăuntrul ei, dincolo de o perdea vișinie de tul,
era o masă, iar pe masă, o lampă de birou din care ieșeau melci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu